Copiii şi tinerii de la Răzeni au salvat cinci arbori maturi

Prima tonă de hîrtie uzată a fost transportată pentru reciclare la Combinatul de Articole din Carton săptămîna trecută de un grup de voluntari ai Asociaţiei obşteşti „Eco-Răzeni” care au pregătit un camion plin cu cărţi vechi, carton, ziare, reviste, caiete, hîrtie de birou. Astfel, prin reciclarea acestei tone de hîrtie uzată au contribuit indirect la salvarea a cinci copaci maturi de circa 80 – 100 ani, economisirea a 25 m3 de apă, 800 Kw energie electrică şi 250 kg combustibil convenţional, iar 27 kg noxe mai puţine vor fi eliminate în atmosferă. Din această tonă de maculatură se va obţine o tonă de celuloză, materie primă suficientă pentru a produce 2500 de caiete şcolare sau 12300 ziare. Acum, arborii salvaţi produc în fiecare oră oxigenul necesar pentru 320 oameni şi purifică 24 mii m3 de aer. Din banii obţinuţi se vor planta cel puţin 36 puieţi viguroşi.
Maculatura a fost donată de copii şi tineri din Răzeni în cadrul Maratonului de colectare a fondurilor pentru salvarea parcului de la Răzeni în cadrul proiectului „Mobilizare comunitară pentru un parc al viitorului” implementat de Asociaţia obştească „Eco-Răzeni” cu suportul financiar al UNDP Moldova, Programul „Suport pentru Protecţia Mediului şi a Utilizării Durabile a Resurselor Naturale”. Proiectul menţionat are scopul de a contribui la sensibilizarea populaţiei asupra problemelor de mediu din regiune şi educarea în spiritul protecţiei mediului în vederea restabilirii echilibrului ecologic din comuna Răzeni prin mobilizarea şi implicarea actorilor comunitari la reabilitarea şi amenajarea parcului din localitate.

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *