Atelierul de instruire «Educație electorală pentru tineri»

Asociaţia obştească „Eco-Răzeni” în parteneriat cu Consiliul Raional Ialoveni a organizat în perioada 16 – 18 ianuarie Atelierul de instruire „Educaţie electorală pentru tineri” la care au participat 35 tineri cu vîrsta 17 – 24 ani din 25 localităţi ale raionului Ialoveni. Acţiunea a fost desfăşurată în cadrul proiectului „Primul vot pentru tinerii din raionul Ialoveni – campanie de informare civică”, implementat cu suportul financiar al Oficiului în Moldova al Băncii Mondiale, Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Moldova şi Ambasadei Regatului Norvegiei în România.
Atelierul de instruire a fost realizat cu scopul de a familiariza participanţii cu mecanismul alegerilor democratice, instituţiile şi procedurile specifice procesului electoral pentru alegerea Consiliul Raional al Tinerilor Ialoveni. În acest sens, tinerii au studiat aspecte teoretice şi practice privind participarea, cadrul legal internaţional şi naţional care reglementează dreptul la participare, au aprobat Codul Electoral şi elaborat Planul de acţiuni pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Consiliul Raional al Tinerilor Ialoveni, care are ca finalitate organizarea alegerilor de tineret în 25 de localităţi ale raionului la data de 22 februarie 2009, cînd vor fi aleşi prin vot universal, direct, egal, secret şi liber exprimat 33 de consilieri tineri. Tinerii au afirmat că implicarea lor la toate etapele campaniei electorale şi participînd la alegerea Consiliul Raional al Tinerilor Ialoveni va constitui un exerciţiu practic care îi va pregăti şi motiva să participe la alegerile parlamentare care vor avea loc în curînd la noi în ţară.
La sesiunile de instruire a tinerilor şi în procesul de examinare şi aprobare a Codului Electoral au participat nemijlocit reprezentanţi ai Consiliului Raional Ialoveni: preşedintele (dl Mihail Silistraru) şi vicepreşedintele (dna Natalia Petrea), asigurînd tinerii că vor primi suportul din partea lor în procesul de organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru Consiliul Raional al Tinerilor Ialoveni. Un prim pas în acest sens a fost acordarea în ultima zi de lucru a scrisorilor de susţinere semnate de Preşedintele Raionului pentru fiecare participant.

Mai multe informatii despre activitatile ulterioare gasiti la www.ialovenivoteaza.wordpress.com

img_74161 img_7443 img_7665 img_7627

Atelierul de instruire «Educație electorală pentru tineri»: 1 комментарий

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *