Sărbătoarea celor mai activi tineri din Ialoveni

FestivalActivi2014Festivalul Raional al Tinerilor Activi s-a desfăşurat la 14 decembrie 2014 în Casa Raională de Cultură Ialoveni, organizat de Consiliul Raional Ialoveni în parteneriat cu Fondul pentru Tineri Ialoveni. Scopul evenimentului este de a consolida participarea tinerilor la viaţa comunităţii dar şi de a aprecia la justa valoare tinerii care sunt activi în proiecte de dezvoltare comunitară şi în domeniul sportului. În deschiderea festivităţii, domnul Lilian POPESCU, Preşedintele Raionului Ialoveni a subliniat faptul că, investiţia în dezvoltarea politicilor de tineret constituie impactul major în viitor al aspiraţiilor noastre europene.

În conformitate cu Regulamentul de organizare a festivalului, s-a desfăşurat concursul pentru nominalizările în domeniul tineretului, unde tinerii activi au venit cu prezentări de bune practici şi proiecte de succes din localităţi. O comisie de jurizare, alcătuită din experţi naţionali în domeniul tineretului, în frunte cu domnul Mihai BRAGA, vicepreşedintele raionului, preşedintele comisiei, a examinat dosarele şi prezentările participanţilor şi a desemnat laureaţii festivalului. Prin urmare, participanţii sunt:

I. Secţiunea ,,Tînărul Voluntar al Anului 2014”
Oleg CHETREAN, s. Dănceni;
Maria LEVINTE, s. Hansca;
Maria CODREANU, c. Ruseştii Noi;
Alina NASTAS, s. Bardar;
Valeria CEBOTARI, c. Ţipala.

II. Secţiunea ,,Cel mai activ grup de iniţiativă al Anului 2014”
Echipa de teatru social a A. O. ,,Alternativa”, s. Costeşti, lider – Serghei VELENCIUC;
Gupul de iniţiativă ,,CLUB-ART”, or. Ialoveni, lider – Doina SILISTRARU.

III. Secţiunea ,,ONG – ul Anului 2014”
Asociaţia Obştească ,,Asociaţia de Dezvoltare a Tinerilor Ruseşteni”, preşedinte – Sabina COTOROBAI;
Asociaţia Obştească ,,Eco-Răzeni”, preşedinte – Sergiu GURĂU.

IV. Secţiunea ,,Tînărul Jurnalist al Anului 2014”
Alexandra BEREGOI, c. Răzeni;
Sabina COTOROBAI, c. Ruseştii Noi.

V. Secţiunea ,,Cel mai Reuşit Ziar al Anului 2014”
Ziarul ,,LYCEUM”, L. T. Puhoi, lider – Olga SOLTAN.

VI.Secţiunea ,,Centrul de Resurse pentru Tineri al Anului 2014”
Centrul de Resurse al L. T. ,,Ion Pelivan”, c. Răzeni, lider – Tatiana BALAN.

VII. Secţiunea ,,Cel mai Activ Mentor al Anului 2014”
Liliana IONAŞ, s. Costeşti;
Sabina COTOROBAI, c. Ruseştii Noi.

VIII. Secţiunea ,,Consiliul Local de Tineret al Anului 2014”
Consiliul Local de Tineret Ţipala, Preşedinte – Valeria CEBOTARI; Consiliul Local de Tineret Suruceni, Preşedinte – Nadejda BORTA;
Consiliul Local de Tineret Horeşti, Preşedinte – Ion CAZACU;
Consiliul Local de Tineret Nimoreni, Preşedinte – Elena CEBOTARI;
Consiliul Local de Tineret Ialoveni, Preşedinte – Titi-Ana DODON;
Consiliul Local de Tineret Bardar, Preşedinte – Tatiana BORODATÎI.

IX. Secţiunea ,,Cel mai Reuşit Proiect pentru Tineret al Anului 2014”
Proiectul ,,Digital World”, implementat de Grupul de iniţiativă ,,Cheia Succesului”, s. Puhoi, Lider – Olga SOLTAN;
Proiectul ,,Dragule, meleagule, / Frumosul meu Costeşti”, implementat de Grupul de iniţiativă ,,START”, s. Costeşti, Lider – Cristina ROTARI;
Proiectul ,,Natura înseamnă viaţă”, implementat de Grupul de iniţiativă ,,Schimbarea e în noi”, s. Suruceni, Lider – Nadejda BORTĂ.

Laureaţii Festivalului Tinerilor Activi, Premiile pentru Tineret:

,,Tînărul Voluntar al Anului 2014”
Maria LEVINTE, s. Hansca;

,,Cel mai activ grup de iniţiativă al Anului 2014”
Echipa de teatru social a A. O. ,,Alternativa”, s. Costeşti, lider – Serghei VELENCIUC;

“ONG – ul Anului 2014”
Asociaţia Obştească ,,Eco-Răzeni”, preşedinte – Sergiu GURĂU;

,,Tînărul Jurnalist al Anului 2014”
Alexandra BEREGOI, c. Răzeni;

,,Cel mai Reuşit Ziar al Anului 2014”
Ziarul ,,LYCEUM”, L. T. Puhoi, lider – Olga SOLTAN;

,,Centrul de Resurse pentru Tineri al Anului 2014”
Centrul de Resurse al L. T. ,,Ion Pelivan”, c. Răzeni, lider – Tatiana BALAN;

,,Cel mai Activ Mentor al Anului 2014”
Sabina COTOROBAI, c. Ruseştii Noi;

,,Consiliul Local de Tineret al Anului 2014”
Consiliul Local de Tineret Nimoreni, Preşedinte – Elena CEBOTARI;

,,Cel mai Reuşit Proiect pentru Tineret al Anului 2014”
Proiectul ,,Natura înseamnă viaţă”, implementat de Grupul de iniţiativă ,,Schimbarea e în noi”, s. Suruceni, Lider – Nadejda BORTĂ.

De menţionat, faptul că, laureaţii premiilor pentru tineret au primit diploma Consiliului Raional, trofeul festivalului, florile recunoştinţei şi premii a cîte 800 lei fiecare.

Festivalul Raional al Tinerilor Activi, Eiţia V, a culminat printr-un spectacol extraordinar întitulat sugestiv ,,Forever Young”, oferit de Trupa ,,RIGHT SIGHT ŞI PRIETENII SĂI”, Lider – Ştefan SĂNDUŢĂ din Ialoveni. Trupa are talente veritabile şi inspirate precum interpreţii: Julia SANDU, Any VOGUE, Victor SÎRBU, Max ZAVIDIA, Samir LOGHIN, Diana GUŢU, Danil MURZAC, Nicoleta FIODOROVA, Mihai CRÎŞMARI, Nicu MODORANU, Olga ROMAN, precum şi regizorii: Dorin BREAHNĂ şi Cristi BOŢAN, care evoluat frumos, multă patimă şi dăruire.

Articol realizat de
Victor Pletosu
Specialist în politici de tineret
Administraţia raionului Ialoveni

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *