Gradul înalt de excluziune socială a tinerilor, califică Republica Moldova ca având cel mai nefavorabil indicator dintre țările din regiune
Gradul înalt de excluziune socială a tinerilor, califică Republica Moldova ca având cel mai nefavorabil indicator dintre țările din regiune
Realitatea vremurilor pe care le trăim, constată faptul că în țara noastră, tinerii mențin un grad înalt de vulnerabilitate și susceptibilitate la diferite riscuri, ceea ce compromite oportunitățile și capacitățile lor de dezvoltare. Existența efectivă de azi, ne arată, că deși tinerii dispun de un mare potențial, care le-ar permite să se realizeze cu succes, atât prin crearea propriului destin, cât și prin contribuirea la dezvoltarea societății, ei continuă să rămână nesiguri în propriile puteri și confuzi în căutările sale de determinare a identității personale.
La nivel mondial, fiecare al cincilea tânăr nu este încadrat în procesul de educație sau în câmpul muncii. Mulți dintre ei încearcă din greu să obțină toate cele necesare pentru a-și croi drumul în lume și a-și face vocea auzită. Printre cauzele majore care creează acest context se regăsesc: sărăcia, inechitatea oportunităților educaționale și de instruire, accesul redus la informație, oportunitățile economice limitate, starea sănătății și deprinderile nocive ale tinerilor.
Datele furnizate de Biroul Național de Statistică confirmă faptul, că situația tinerilor din țara noastră este de-a dreptul una alarmantă. În trimestrul III al anului 2022 – 192,5 mii de tineri cu vârsta cuprinsă între 15 și 34 ani, s-au regăsit în grupul tinerilor NEET, tineri care nu fac parte din populația ocupată, nu studiază/învață în cadrul sistemului formal de educație și nu participă la niciun fel de cursuri sau alte instruiri în afara sistemului formal de educație.
Astfel, gradul înalt de excluziune socială a tinerilor, califică Republica Moldova ca având cel mai nefavorabil indicator dintre țările din regiune. Această circumstanță, pune în evidență necesitatea întreprinderii unui set de măsuri și acțiuni urgente de dezvoltare comunitară, axată pe valorificarea potențialului uman disponibil, în special, prin investiții curente și continue în generația tânără, care să adopte și să dezvolte programe corelate necesităților reale și specifice lor.
Dezvoltarea programelor de tineret, cu implicații intense în educație, sănătate și ocupație – sunt priorități strategice regăsite și pe agenda factorilor de decizie ale raionului Ialoveni. În acest sens, prin setarea obiectivului de diminuare a fenomenului tinerilor NEET, Consiliul Raional Ialoveni, a elaborat “Programul de dezvoltare al politicilor de tineret în raionul Ialoveni pentru anii 2022-2026”. Menirea documentului constă în consolidarea eforturilor tuturor prestatorilor de servicii adresate tinerilor, care să răspundă necesităților și aspirațiilor acestora, prin oferirea condițiilor oportune de realizare a drepturilor lor și antrenarea potențialului existent, atât din perspectiva beneficiarilor de servicii sociale, cât și din perspectiva participării active la dezvoltarea incluzivă și durabilă a comunității.
Reamintim că în perioada martie – aprilie 2022, Asociația Obștească ,,Eco-Răzeni” și Consiliul Raional Ialoveni au elaborat Studiul privind situația și analiza tinerilor NEET din localitățile raionului Ialoveni, document în care cuprinde o analiză comprehensivă a factorilor ce condiționează situația dificilă a multor tineri din regiune, totodată prezintă un și de recomandări practice pe care să le realizeze actorii sociali pentru a diminua impactul negativ al fenomenului tinerilor NEET.
Un rol important în realizarea cu succes a acestui obiectiv, este atribuit dezvoltării și menținerii parteneriatului, pe principiu de co-management, dintre Consiliul Raional Ialoveni și societatea civilă.
Prin dezvoltarea și susținerea financiară constantă a programelor și serviciilor prietenoase tinerilor, administrația publică raională în parteneriat cu societatea civilă proiectează creșterea gradului de participare a tinerilor la viața publică, încurajând implicarea nemijlocită a lor în organizarea și desfășurarea diverselor activități și proiecte de dezvoltare comunitară.
Valoarea societății civile, în contextul schimbărilor de perspectivă a politicilor de tineret la nivel de regiune, se face resimțită, mai ales, prin implementarea diferitor proiecte și investiții accesate de la donatorii externi, care susțin și stimulează prestarea serviciilor corelate pe abordări individualizate și necesități directe și emergente ale spațiului social de referință.
Convingătoare este experiența AO Eco-Răzeni care pe lângă serviciile de bază oferite tinerilor (informare, instruire, consiliere, orientare vocațională, voluntariat) a reușit crearea, în parteneriat cu administrația publică raională, a structurilor de tineret, funcționale la nivel de raion, prin intermediul cărora sunt puse la dispoziție instrumente și circumstanțe favorabile tinerilor, atât prin accesarea resurselor financiare și logistice pentru participare activă în viața socială, culturală și economică a localităților, cât și prin împuternicirea lor de a-și exercita puterea de decizie și participare la elaborarea și implementarea de programe, planuri de acțiuni și politici publice ce-i vizează.
Deci, prin implementarea politicilor publice de tineret, setate pentru perioada 2022-2026, Consiliul Raional Ialoveni, intenționează să amplifice măsurile și acțiunile de consolidare și capacitare a instituțiilor ce activează în domeniul tineretului, oferind mecanisme funcționale de susținere financiară în vederea sporirii participării civice a tinerilor.
Contextul actual al politicilor de tineret, la nivel raional, este dimensionat în așa fel, încât să genereze multiple efecte sistemice și integraționiste, iar pentru ca acestea să fie resimțite în timp, prezența tinerilor trebuie să fie vizibilă și să asigure un proces relevant și coerent de monitorizare a implementării politicilor publice, cu asumarea angajamentului de analiză și estimare a progreselor înregistrate, dar și de elaborare a măsurilor de corecție și de îmbunătățire a implementării politicilor de tineret prin participarea activă și influențarea procesului decizional.
Articolul a fost elaborat de Asociația Obștească ,,Eco-Răzeni”, cu suportul financiar al Uniunii Europene și al Suediei prin intermediul Fundației Est-Europene din Moldova, în cadrul proiectului „Oportunități mai bune pentru tinerii și tinerele care nu beneficiază de educație, formare și locuri de muncă (Inițiativa de Incluziune a Tinerilor și Tinerelor NEET)”.