Programul de dezvoltare a politicilor de tineret ale raionului Ialoveni pentru anii 2022 - 2026 (descarcă) cuprinde un ansamblu de activităţi orientate spre crearea condiţiilor şi oportunităţilor de participare activă a tinerilor. Documentul este alcătuit dintr-un set de priorități strategice, atingerea cărora, este posibilă, prin colaborarea eficientă a tinerilor cu administraţia publică locală, cu sectorul asociativ şi cel privat. De evidențiat faptul că, în procesul de elaborare a programului, tinerii din localitățile raionului Ialoveni, au conștientizat că pot fi, atât beneficiari, cât şi actori activi în realizarea acestuia.
La baza procesului de elaborare a programului se află premisele ce vizează tinerii și actorii politicilor de tineret. Tinerii au fost implicați în identificarea problemelor și în formularea priorităților, a obiectivelor și a planului de acțiuni, fapt ce asigură participarea lor la implementarea ulterioară a programului. O altă premisă este responsabilitatea și angajamentul părților interesate în elaborarea, implementarea, monitorizarea și evaluarea programului. În acest sens, documentul conține un ansamblu de activități pentru tineri, realizate în parteneriat la nivel local.
Acest document a fost elaborat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene și al Fundației Konrad Adenauer. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a proiectului ,,Activismul tinerilor – soluția dezvoltării comunitare”, implementat de Asociația Obștească "Eco-Răzeni" în parteneriat cu Consiliul Raional Ialoveni. Documentul nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene și Fundației Konrad Adenauer.