Asociația Obștească “Eco-Răzeni” a fondat în 2012 prima întreprindere socială de catering în Republica Moldova – „Floare de cireş” SRL, care oferă formare și angajare tinerilor din categorii defavorizate, inclusiv cu dizabilităţi, din mediul rural. Peste 150 de tineri și tinere sunt deja parte a istoriei noastre de succes. Totodată, fiind implicați activ în procesele de elaborare a Strategiei locale de dezvoltare a comunității Răzeni (2020-2024), considerăm oportună crearea unei brutării locale, care să ofere noi locuri de muncă, dar și produse locale, proaspete și sănătoase, altele decât cele disponibile în centrele comerciale din localitate, saturate de produse de panificație, achiziționate din capitală.
Brutăria va produce pâine și produse de patiserie modelate manual, cu maia naturală, fără drojdie, conservanți și amelioratori, utilizând ingrediente proaspete și alese cu cea mai mare atenție. Având în vedere că suntem un popor cu un adevărat cult al pâinii, de care sunt legate credințe, tradiţii şi obiceiuri (Festivalul Gustul Pâinii, organizat anual la Răzeni), dezvoltarea unei structuri sustenabile de economie socială în cadrul întreprinderii noastre de catering Floare de cireș ar permite aprovizionarea cu produse de panificație autentice, sănătoase și de cea mai înaltă calitate.
Existența brutăriei sociale ar contribui, așadar atât la dezvoltarea locală, cât mai ales la diminuarea impactului nefast asupra mediului, cauzat de creșterea emisiilor de gaze în transportarea produselor de panificație din oraș spre magazinele din comună. Concomitent, având statutul de întreprindere socială, focusată pe crearea oportunităților de angajare a persoanelor cu risc semnificativ de marginalizare socială, inclusiv cu dizabilități, vom reuși să facem mai mult pentru ameliorarea situației acestora, oferindu-le noi servicii, noi posibilități de valorificare a potențialului lor lucrativ, deseori neglijat și de creștere a calității vieții acestora.
Scopul înființării brutăriei noastre sociale este să creeze un serviciu local de producere a articolelor de panificație de o calitate superioară și să creeze noi locuri noi de muncă stabile pentru tinerii dezavantajați din Răzeni.
Buget investiții: circa 6,5 milioane lei
Data lansării lucrărilor de construcție: mai 2021
Data preconizată pentru lansarea brutăriei: octombrie 2022
Parteneri proiect: IM Swedish Development Partner; Solidarity Fund Polonia în Moldova; Primăria municipiului Vaduz din Liechtenstein; Fundația Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein (LED); Uniunea Europeană; Suedia; Fundația Est-Europeană; Consiliul raional Ialoveni; Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD); Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (CEB); Fundația Elsa och Harry Gabrielssons din Suedia; ERSTE Bank Austria; People in Need Moldova; Agenția Austriacă pentru Dezvoltare (ADA); Estonian Development Cooperation și Peipsi Center for Transboundary Cooperation (Estonia); etc.
Adresa: str. Dimitrie Cantemir 41, sat. Răzeni, MD 7728, r. Ialoveni