Concurs oferte comerciale nr. 1218ERZ pentru contractare servicii închiriere sala de conferințe
Concurs oferte comerciale nr. 1218ERZ pentru contractare servicii închiriere sala de conferințe
Asoсiaţia Obştească “Eco-Răzeni” este o organizaţie necomercială locală fondată în 1998 cu sediul în sat. Răzeni, r. Ialoveni. Misiunea asociației este de a implementa programe eficiente şi durabile pentru crearea oportunităţilor de participare a tinerilor la dezvoltarea comunităţii şi incluziunea socio-profesională a tinerilor din categorii defavorizate, inclusiv cu dizabilităţi.
Conform planului de activitate al Asoсiaţiei Obştești “Eco-Răzeni”, pentru anul 2019 sunt planificate o serie de ateliere de instruire, ședințe de lucru și o conferință anuală în domeniul antreprenoriatului social, evenimente ce se vor desfășura la Chișinău. Numărul de participanți la evenimente poate varia de la 15 la 70 de persoane. În acest context, este necesară o sală de conferințe modernă, dotată cu mobilier și echipament, inclusiv cu posibilitatea de a alimenta participanții. Nu se solicită servicii de cazare.
Scopul concursului: Scopul acestei solicitări de oferte comerciale este de a identifica, iar ulterior de a contracta o companie specializată, cu experiență, care va presta servicii închiriere sală de conferințe cu capacitatea de 15 – 70 persoane și servicii alimentație, pentru desfășurarea pe parcursul anului 2019 a atelierelor de instruire, ședințelor de lucru și a conferinței anuale în domeniul antreprenoriatului social.
Sarcina tehnică: Compania selectată va trebui să ofere următoarele servicii: 1. Închiriere sală de conferință cu aer condiționat, mese, scaune, proiector și ecran de proiecție, laptop, tablă flichart cu foi și markere, dotări cu design universal; 2. Închiriere echipament de traducere: căști, microfoane, inclusiv portative, boxe, cabină pentru traducători; 3. Alimentare pentru participanți pe zi: apă plată (1 litru), pauză de ceai, 2 buc. (ceai, cafea naturală, plăcinte sărate și dulci), prînz tip bufet, 1 buc. (varietate de circa șase feluri bucate calde și reci, desert, suc).
Criterii de selecție a companiei: 1) Experienţa companiei candidate (prezenţa pe piaţă, clienţi fideli/referinţe) – 5%; 2) Condițiile și termenele de plată – 5%; 3) Companie specializată în închirierea sălilor de conferințe – 5%; 4) Amplasarea localului (or. Chișinău, sector Centru), acesta respectă principiile designului universal – 10%; 5) Preţ competitiv, inclusiv cu respectarea raportului preţ/calitate – 75%.
Dosarul de aplicare trebuie să conțină următoarele documente și informații: 1) Formularul tip de ofertă (semnat și ștampilat), poate fi accesat AICI; 2) Scurtă descriere a companiei, inclusiv lista cu clienți, fotografii și scrisori de referință (opțional).
Dosarul de aplicare va fi completat în limba română și expediat la următoarea adresă: r. Ialoveni, s. Răzeni, str. Ștefan cel Mare 49/1B, MD 7728; fax 026873325 sau prin email la adresa: ecorazeni@gmail.com cu mențiunea ”Ofertă servicii închiriere sala de conferințe”.
Termenul limită de expediere a ofertelor comerciale este 26 decembrie 2018, ora 15.00. Detalii pot fi obţinute telefonic la numărul 026873325 sau 079641243, persoana de contact: Sergiu Gurău, director executiv.
Doar companiile selectate vor fi contactate. Dosarele incomplete nu se vor evalua.
Concursul de oferte comerciale se desfășoară în conformitate cu prevederile Manualului de proceduri pentru achiziții și a Politicii anticorupție ale Asoсiaţiei Obştești “Eco-Răzeni”.
Organizaţia noastră este recunoscută ca un actor activ în promovarea drepturilor omului în comunităţile din raionul Ialoveni, desfăşurînd în parteneriat cu autorităţile administraţiei publice locale de ambele nivele, instituţiile de învăţămînt, mass-media, structurile de tineret şi ong-urile activităţi de educaţie şi conştientizare a drepturilor omului de către opinia publică (campanii de sensibilizare a publicului larg, publicaţii, seminare, cursuri de instruire, concursuri, activităţi de educaţie neformală, program de granturi mici pentru tineri).
Din aprilie 2010, Eco-Răzeni în parteneriat cu Consiliul Raional Ialoveni coordonează programul raional Fondul pentru Tineri Ialoveni (www.fondultinerilor.md). În decembrie 2012, asociaţia a fondat prima întreprindere socială în domeniul alimentaţiei publice din Republica Moldova – Floare de cireş SRL (www.floaredecires.org) în cadrul căreia activează două servicii sociale: instruirea la locul de muncă a persoanelor cu dizabilități și cantina de ajutor social. Începînd cu august 2013, Eco-Răzeni în parteneriat cu Inspectoratul General al Poliţiei coordonează programul naţional Supraveghere de Vecinătate în Moldova (www.supravegheredevecinatate.md). Organizaţia are opt persoane angajate, dintre care cinci femei şi trei bărbaţi.
Asociaţia are în portofoliu peste 30 de proiecte implementate cu suportul Ambasadei SUA în Moldova, Ambasadei Norvegiei la Bucureşti, Agenţiei de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ), Fundaţiei Soros Moldova, Fondului Naţional pentru Democraţie (NED) din SUA, PNUD Moldova, Oficiului în Moldova al Băncii Mondiale, Fundaţiei Est-Europene Moldova, IM Swedish Development Partner, Ministerul Federal Austriac al Muncii, Afacerilor Sociale, Sănătății și Protecției Consumatorilor, Ministerul Afacerilor Externe al Estoniei, Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC), Ministerului Mediului, Ministerului Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova, Consiliului raional Ialoveni, ș.a.