Concurs oferte comerciale pentru servicii de consultanță în planificare strategică
Concurs oferte comerciale pentru servicii de consultanță în planificare strategică
În perioada februarie 2015 – decembrie 2017, Asoсiaţia Obştească “Eco-Răzeni” implementează în parteneriat cu Reprezentanța SOIR Moldova proiectul „Antreprenoriatul social – formulă de incluziune socială performantă a grupurilor marginalizate, inclusiv a persoanelor cu dizabilităţi”, proiect care conține și componenta dezvoltare organizațională. Unul dintre rezultatele proiectului este ca Asociația Obștească “Eco-Răzeni” să dispună de o Strategie de dezvoltare a organizației și Plan de acțiuni pentru implementarea acesteia.
Scopul concursului de oferte Eco-Răzeni va contracta o companie sau un(o) expert(ă) independent(ă) care în colaborare cu Eco-Răzeni va oferi consultanță și va participa la toate etapele de elaborare a Strategiei de dezvoltare a organizației pentru perioada 2016 – 2018 și a Planului de acțiuni pentru implementarea acesteia.
Dosarul de aplicare va conține: a) CV-ul organizației / expertului(ei) independent(e) în care se vor specifica următoarele aspecte: portofoliul serviciilor similare, experiență în condiții similare, disponibilitatea și competențe adecvate ale personalului, date de contact, etc.; b) Scrisoare de intenție în care se vor specifica următoarele aspecte: descrierea metodologiei, termenii de realizare pentru fiecare etapă, costul serviciilor în lei moldovenești. Dosarele incomplete nu vor fi analizate.
Cerințele de calificare și baza de evaluare (criterii de evaluare): Experiența generală – 30 puncte – Companie / expert(ă) cu cel puțin trei ani de activitate pe piața din Republica Moldova; – Specializat(ă) în prestarea serviciilor de consultanță în domeniul managementului; – Experiență în elaborarea materialelor în domeniul planificării strategice; – Experienţă demonstrată în domeniul solicitat, în special în lucru cu organizaţiile neguvernamentale va constitui un avantaj.
Experiența specifică – 40 puncte – Experienţă anterioară în elaborarea/realizarea planurilor strategice de dezvoltare; – Experienţă în realizarea și implementarea sarcinilor similare în domeniul dizabilității, politicilor de tineret și dezvoltare comunitară; – Experienţă în prestarea serviciilor de consultanță pentru organizații neguvernamentale va constitui un avantaj; – Experiență de lucru cu organizații internaționale și/sau agenții naționale ce implementează proiecte cu finanțare externă va constitui un avantaj.
Experienţa profesională, personalul-cheie – 30 puncte – Personal calificat în realizarea angajamentelor (cu studii superioare și/sau calificări în domeniul managementului sau în alt domeniul aferent); – Personal cu calificare în utilizarea strategiei şi metodologiei bine fundamentate (minimum 2 persoane-cheie cu experiență în domeniul, de minimum 2 ani, în prestarea serviciilor de consultanță similare celor solicitate).
Dosarul va fi trimis la adresa electronică: ecorazeni@gmail.com sau la sediul Asociaţiei Obşteşti “Eco-Răzeni”: str. Ştefan cel Mare 49/1b, sat. Răzeni, MD 7728, r. Ialoveni, Republica Moldova, cu menţiunea “Concurs oferte planificare strategică”. Detalii pot fi obţinute prin telefon la numărul 026895146 sau 079641243.
Termenul-limită de aplicare:25 noiembrie 2015, ora 17.00.
Asoсiaţia Obştească “Eco-Răzeni” este o organizaţie neguvernamentală locală fondată în 1998 care activează în domeniile: promovarea şi dezvoltarea antreprenoriatului social; incluziunea socio-profesională a persoanelor din grupurile vulnerabile; susţinerea iniţiativelor de tineret; realizarea proiectelor de dezvoltare comunitară; dezvoltarea şi consolidarea capacităţilor organizaţionale. Asociaţia are în portofoliu peste 40 de proiecte şi iniţiative implementate cu suportul Ambasadei SUA în Moldova, Ambasadei Norvegiei la Bucureşti, Ministerului Federal al Muncii, Afacerilor Sociale şi Protecţiei Consumatorului (BMASK) din Austria, Agenţiei de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ), Fundaţiei Soros Moldova, Fondului Naţional pentru Democraţie (NED) din SUA, PNUD Moldova, Oficiului în Moldova al Băncii Mondiale, Fundaţiei Est-Europene Moldova, Reprezentanța SOIR Moldova, Ministerului Mediului, Ministerului Tineretului şi Sportului, Consiliului raional Ialoveni, Consiliul Naţional al Tineretului din Moldova.
Organizaţia noastră este recunoscută ca un actor activ în promovarea drepturilor omului în comunităţile din raionul Ialoveni, desfăşurînd în parteneriat cu autorităţile administraţiei publice locale de ambele nivele, instituţiile de învăţămînt, mass-media, structurile de tineret şi ong-urile activităţi de educaţie şi conştientizare a drepturilor omului de către opinia publică (campanii de sensibilizare a publicului larg, publicaţii, seminare, cursuri de instruire, concursuri, activităţi de educaţie neformală, program de granturi mici pentru tineri). Din aprilie 2010, Eco-Răzeni în parteneriat cu Consiliul Raional Ialoveni coordonează programul raional Fondul pentru Tineri Ialoveni (www.fondultinerilor.md). În decembrie 2012, asociaţia a fondat prima întreprindere socială în domeniul alimentaţiei publice din Republica Moldova – Floare de cireş SRL (www.floaredecires.org) în cadrul căreia activează două servicii sociale: instruirea la locul de muncă a persoanelor cu dizabilități și cantina de ajutor social. Începînd cu august 2013, Eco-Răzeni în parteneriat cu Inspectoratul General al Poliţiei coordonează programul naţional Supraveghere de Vecinătate în Moldova (www.supravegheredevecinatate.md). Organizaţia are nouă persoane angajate, dintre care cinci femei şi patru bărbaţi.