Eco-Răzeni declarat ONG-ul anului 2013 în raionul Ialoveni
Eco-Răzeni declarat ONG-ul anului 2013 în raionul Ialoveni
Asociaţia Obştească „Eco-Răzeni” s-a învrednicit cu Diploma de laureat, Trofeul şi Titlul „ONG-ul anului 2013” în cadrul Festivalului raional al Tinerilor Activi, ediţia a IV-a. Ttodată, la acelaşi eveniment, doi voluntari, membri ai Fondului pentru Tineri ialoveni (Doina Creţu şi Petru Vîrlan) au obţinut Titlul „Tînărul voluntar al anului 2013” iar 7 grupuri de iniţiativă ale tinerilor care au implementat proiecte în cadrul Programului de granturi mici, rundele VI şi VII a Fondului pentru Tineri Ialoveni au primit Diplome de laureat la mai multe dintre secţiunile Festivalului. Echipa Eco-Răzeni se mîndreşte cu rezultatele obţinute pe parcursul acestui an şi este recunoacătoare voluntarilor şi partenerilor care au contribuit la realizarea misiunii organizaţiei.
Festivalul Raional al Tinerilor Activi – o festivitate de totalizare a rezultatelor Proiectului: „Ialoveni – Capitala Naţională a Tineretului 2013” şi o gală a premiilor pentru tineret şi sport, s-a desfăşurat la 19 decembrie 2013, Casa Raională de Cultură Ialoveni, organizat de administraţia raionului Ialoveni şi Primăria oraşului Ialoveni în scopul de a promova cetăţenii activi în acţiunile de tineret şi cele sportive.
La eveniment ne-a onorat cu prezenţa sa domnul Lilian POPESCU, Preşedintele Raionului Ialoveni asistat de vicepreşedinţii Valeriu ŢURCANU, Anatolie MELENCIUC, Mihai BRAGA, domnul Gheorghe CARACUIAN, Primar de Ialoveni şi Veaceslav CERNAT, Viceprimar de Ialoveni. Oaspeţii dragi ai sărbătorii sunt domnul Octavian BODIŞTEANU, Ministrul Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova, domnul Adiran BĂLUŢEL, Vicepreşedintele Consiliului Naţional al Tineretului din Moldova, domnul Eduard BALAN, Viceprimar de Ungheni, doamna Olga SURJICOVA, Viceprimar de Cahul, doamna Elena BODNARENCO, Primar de Soroca, domnul Vladimir NICUŢĂ, Vicepreşedintele Raionului Soroca, domnul Ion BABICI, directorul Centrului de Resurse pentru Tineri „Dacia” din oraşul Soroca.
În deschiderea evenimentului, persoanele oficiale de mai sus, au menţionat despre oportunităţile Proiectului: „Capitala Naţională a Tineretului”, realizînd o incursiune în istoricul Capitatei Tineretului, cu rezultate notorii la Ungheni în anul 2011, Cahul – 2012 şi Ialoveni – 2013, Primarul şi Preşedintele Raionului Ialoveni au înmînat demn Trofeul cu Titlul de Capitală a Tineretului Primarului şi Vicepreşedintelui Raionului Soroca.
Festivitatea a continuat cu decernarea premiilor pentru tineret şi sport, unde domnul Lilian POPESCU, Preşedintele Raionului Ialoveni, şi-a exprimat profunda recunoştinţă pentru tinerii şi sportivii care participă activ la viaţa societăţii şi îşi aduc contribuţia în dezvoltarea atît a comunităţii dar şi a personalităţii lor, sporind imaginea raionului Ialoveni. Preşedintele a subliniat faptul că administraţia raionului oferă, în acest sens, toată susţinerea de care este nevoie pentru realizarea proiectelor pentru tineret şi sport. Cu admiraţie pentru cei mai activi cetăţeni în domeniile tineret şi sport prezentăm laureaţii Festivalului Tinerilor Activi, care au primit în dar din partea administraţiei raionului cîte o diplomă de laureat, trofeul festivalului, şi un premiu de 700 lei.
Laureaţii Festivalului Tinerilor Activi, Premiile pentru Tineret:
II. „Cel mai activ grup de iniţiativă al anului 2013”
4. Grupul de iniţiativă „Forţa”, Mileştii Mici, Urmaşu Cristina.
III. „ONG-ul anului 2013”
5. ONG ECO-RĂZENI, Sergiu Gurău; 6. ONG ALTERNATIVA, COSTEŞTI, Maria Bivol;
IV. „Cel mai reuşit ziar al anului 2013”
7. Ziarul „Lumină din Lumină, s. Răzeni, Beregoi Valeria.
V. „Consiliul Local de Tineret al anului 2013”
În anul 2013 au fost create 6 consilii locale de tineret:
8. Consiliul local de tineret Ialoveni; 9. Consiliul local de tineret Răzeni; 10. Consiliul local de tineret Mileştii Mici; 11. Consiliul local de tineret Bardar; 12. Consiliul local de tineret Ruseştii Noi; 13. Consiliul local de tineret Dănceni.
Atmosfera de sărbătoare a fost nuanţată de Orchestra Raională de Muzică Populară „Porumbiţa”, dirijor – Ion CONDREA, cu tinerii interpreţi talentaţi şi virtuoşi Andrei COŢOFANĂ, Viorica DAMASCHIN, Elina CONDREA, Valentin BUTUCEL, care şi-au demonstrat măiestria artistică prin autenticitatea şi originalitatea repertoriului variat şi expresiv.
Victor PLETOSU specialist în Domeniul Politicilor de Tineret Aparatul Preşedintelui raionului