În scopul stimulării activismului civic al tinerilor și promovării voluntariatului, partenerii Programului ,,Fondul pentru Tineri Ialoveni”: administraţia raionului Ialoveni și Asociația Obștească ,,Eco-Răzeni” au desfășurat Runda a XXIII-a de granturi mici pentru tineri, și au oferit suportul metodologic, logistic și financiar pentru susținerea implementării celor 24 de proiecte realizate de consiliile locale de tineret, consiliile elevilor şi grupurile de iniţiativă civică din 15 localităţi ale raionului, în perioada 12 octombrie – 20 decembrie 2021.
Programul ,,Fondul pentru Tineri Ialoveni” este realizat în conformitate cu Decizia Consiliului Raional Ialoveni nr. 6/7 din 03 decembrie 2020 ,,Cu privire la aprobarea acordului de parteneriat între Consiliul Raional Ialoveni și Asociația Obștească ,,Eco-Răzeni” privind implementarea Programului raional ,,Fondul pentru Tineri Ialoveni” în perioada 2021 – 2023.
La cea de-a XXIII-a rundă, în perioada 13 – 30 septembrie 2021, urmare a atelierului de instruire privind scrierea proiectelor din data de 11 – 12 septembrie 2021, s-au depus spre finanţare 25 de proiecte elaborate de grupurile de iniţiativă civică, consiliile elevilor şi consiliile locale de tineret din 15 localităţi ale raionului, care au solicitat un suport financiar în valoare de 257,8 mii lei (suma nu include alte surse de finanţare identificate de echipele de proiect).
Circa 151 de tineri, dintre care: 91% de elevi, 6% de studenți şi 3% de angajați, cu vârste cuprinse între 14 – 35 de ani, din 15 localităţi ale raionului Ialoveni, au reuşit să formeze grupuri de iniţiativă civică, consilii ale elevilor și consilii locale ale tinerilor, în scopul creării oportunităților de participare a tinerilor pentru a contribui la dezvoltarea comunității în unison cu dezvoltarea personală. Echipele de proiect, au în componenţa lor, în medie, câte 5 – 6 membri, dintre care, din totalul lor sunt 26 de băieţi şi 125 de fete.
În perioada 04 – 07 octombrie 2021, publicul a avut posibilitatea să voteze online inițiativele favorite din lista proiectelor depuse spre finanțare pe pagina web www.fondultinerilor.md. În total, proiectele tinerilor au adunat peste 7 700 de voturi. La 03 octombrie 2021, membrii echipei Fondului pentru Tineri Ialoveni s-au întrunit într-o ședință online pentru etapa de preselecție, clarificarea criteriilor de selecție, stabilirea graficului interviurilor și distribuirea proiectelor între membrii echipei pentru a pregăti întrebări de clarificare. La 06 și 07 octombrie 2021, în regim online, pe Platforma Zoom, s-au desfășurat interviurile de clarificare cu grupurile de inițiativă civică, consiliile locale de tineret și consiliile elevilor care au aplicat la această rundă de granturi.
Astfel, urmare a interviului cu aplicanţii, precum și a procedurii de vot on-line, au obţinut suport financiar 24 de proiecte din 15 localităţi, cu un buget total de 202 000 lei. Contribuția Consiliului Raional Ialoveni constituie 132 000 lei, iar Fundația Est-Europeană a cofinanțat această rundă cu suma de 70 000 lei din resursele Suediei.
La 18 octombrie 2021, a fost organizat, online, atelierul de instruire despre managementul proiectelor cu cele 24 de echipe de tineri, beneficiare ale rundei a XXIII-a de granturi mici, privind procedurile de implementare cu succes a ideilor lor de proiect: prevederile acordului de colaborare și anexele acestuia; responsabilitățile echipelor de proiect; regulile de promovare a acţiunilor desfăşurate pentru informarea comunității; managementul financiar; întocmirea rapoartelor narative și financiare; organizarea activităţilor conform planului de acțiuni, cu implicarea tinerilor (băieți și fete) din categoriile defavorizate, precum și cu respectarea cerințelor impuse de autorități în perioada pandemiei. Cele 24 echipe de proiect au primit în format electronic documentele necesare prevăzute în acordul de colaborare privind implementarea fiecărui proiect.
La 21 noiembrie 2021, în sala mare de ședințe a Consiliului Raional Ialoveni, s-a desfășurat Atelierul de instruire despre principiile de bază ale egalității de gen, la care au participat activ reprezentanții celor 24 de echipe de tineri din 15 localități ale raionului, care implementează proiecte în cadrul Rundei a XXIII-a de granturi mici a Programului ,,Fondul pentru Tineri Ialoveni”.
La 03 decembrie 2021, în regim online, s-a desfășurat atelierul de instruire privind reconstituirea consiliului local de tineret Bardar. La instruire au participat activ membrii Grupului de inițiativă ,,Tineri pentru eternitate”, din s. Bardar, care și-au exprimat intenția de a implementa proiectul privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru reconstituirea consiliului local de tineret Bardar, în parteneriat și cu susținerea autorităților administrației publice locale.
Cu prilejul Zilei Naționale a Tineretului, la 12 și 14 noiembrie 2021, în sala mare de ședințe a Consiliului Raional Ialoveni, s-a desfășurat Festivitatea de semnare a acordurilor de colaborare cu finaliștii rundei a XXIII-a de granturi mici. În cadrul evenimentului, domnul Mihail SILISTRARU, președintele raionului Ialoveni, doamna Galina TONU, vicepreședintele raionului Ialoveni și domnul Sergiu GURĂU, director executiv al Asociației Obștești ,,Eco-Răzeni” au felicitat cordial și au înmânat oficial certificatele de grant pentru implementarea proiectelor celor 24 de echipe de tineri din 15 localități ale raionului. Totodată, a avut loc raportarea intermediară a rezultatelor preliminare ale celor 24 de proiecte de dezvoltare comunitară ce se implementează în cadrul Rundei a XXIII – a de granturi a Programului raional ,,Fondul pentru Tineri Ialoveni”.
Vă prezentăm, cu admirație, finaliștii Rundei a XXIII-a de granturi mici a Programului ,,Fondul pentru Tineri Ialoveni”:
1. Consiliul elevilor din L. T. ,,Mihail Bârcă”, Mileștii Mici, lider – Vitalina Popov, mentor – Oxana Limbas, proiectul nr. 553 ,,Uniți pentru a schimba lumea spre bine !”, suma aprobată – 3 000 lei, pentru procurarea materialelor necesare realizării panoului informativ al consiliului elevilor, pentru a contribui la sporirea vizibilității activităților organizate de consiliul elevilor;
2. Grupul de elevi din L. T. ,,Aurel David”, Bardar, lider – Diana Plugaru, mentori – Mariana Moșneaga și Valentina Plugaru, proiectul nr. 554 ,,Uniți prin diversitate !”, suma aprobată – 8 000 lei, pentru achiziționarea mobilierului, a materialelor de lucru și a literaturii necesare pentru dotarea centrului de resurse pentru elevii cu cerințe educaționale speciale și promovarea educației incluzive;
3. Grupul de inițiativă civică ,,Pro Cultura” din s. Ulmu, lider – Alina Jumir, mentor – Victoria Guțu, proiectul nr. 555 ,,Dor de Eminescu, ediția a II-a”, suma aprobată – 11 000 lei, pentru crearea materialelor de promovare a activităților de pregătire a Festivalului raional „Dor de Eminescu”, ce se va desfășura la 15 ianuarie 2022;
4. Consiliul local de tineret Ialoveni, lider – Iana Cazanir, mentor – Victoria Ceban, proiectul nr. 556 ,,Acțiuni și zâmbete !”, suma aprobată – 6 000 lei, pentru procurarea materialelor necesare organizării diverselor activități de instruire și de petrecere a timpului liber pentru tineri: concursuri de inteligență și jocuri de societate;
5. Consiliul local de tineret Ialoveni, lider – Alina Corcodel, mentor – Victoria Ceban, proiectul nr. 557 ,,În unire stă puterea !”, suma aprobată – 6 000 lei, pentru procurarea materialelor necesare desfășurării activităților de consolidare a capacităților echipei și de promovare a imaginii consiliului local de tineret;
6. Consiliul local de tineret Țipala, lider – Iuliana Ciobanu, mentor – Maria Ghețiu, proiectul nr. 558 ,,Verde bicicliștilor !”, suma aprobată – 4 000 lei, pentru amenajarea parcării pentru biciclete în curtea liceului și promovarea deplasării pe bicicletă în rândul tinerilor;
7. Grupul de inițiativă civică ,,Frumosul e în noi !” din or. Ialoveni, lider – Victoria Ceban, mentor – Tamara Vîrlan, proiectul nr. 559 ,,Scuarul Enigma”, suma aprobată – 10 000 lei, pentru procurarea băncilor, a urnelor și a materialului săditor, necesare amenajării scuarului Casei raionale de cultură ,,Andrei Ungureanu”, Ialoveni, pentru a fi desfășurate activități cu tinerii;
8. Consiliul local de tineret Țipala, lider – Evelina Plămădeală, mentor – Silviu Bivol, proiectul nr. 560 ,,Youth space”, suma aprobată – 10 500 lei, pentru procurarea materialelor necesare amenajării spațiului destinat activităților consiliului local de tineret;
9. Grupul de inițiativă civică ,,Pro Viitor” din c. Răzeni, lider – Svetlana Garaba, mentor – Nadejda Beregoi, proiectul nr. 561 ,,Școala de sănătate 5D”, suma aprobată – 10 000 lei, pentru dotarea L. T. ,,Ion Pelivan” cu echipamentul sportiv necesar practicării gimnasticii aerobice și promovării modului sănătos de viață în rândul tinerilor;
10. Grupul de inițiativă ,,Clubul tinerilor cititori urbani” din or. Ialoveni, lider – Alexandra Gîndea, mentor – Snejana Crucerescu, proiectul nr. 562 ,,Prin Lectură spre Cultură !”, suma aprobată – 5 000 lei, pentru procurarea unui set de cărți care corespund intereselor tinerilor, în scopul promovării lecturii și accesării serviciilor Bibliotecii publice ,,Petre Ștefănucă” a raionului Ialoveni;
11. Consiliul local de tineret Ruseștii Noi, lider – Doina Țapeș, proiectul nr. 563 ,,Decât să arunci pe jos, reciclează sănătos !”, suma aprobată – 11 500 lei, pentru amplasarea pe teritoriul localității a containerelor pentru colectarea plasticului și sensibilizarea locuitorilor privind importanța colectării selective a deșeurilor;
12. Grupul de inițiativă civică ,,Tinerii din Pojăreni”, lider – Doina Postica, mentor – Ludmila Eșanu, proiectul nr. 564 ,,Crearea unui spațiu verde pentru tineri !”, suma aprobată – 6 000 lei, pentru amenajarea curții școlii din localitate cu arbori/arbuști și mobilier stradal, cu implicarea tinerilor voluntari;
13. Consiliul elevilor din L. T. ,,Dimitrie Cantemir”, Văsieni, lider – Cristina Plotnicov, mentor – Nadejda Malai, proiectul nr. 565 ,,Împreună facem Școala altfel !”, suma aprobată – 10 000 lei, pentru dotarea liceului cu table de șah și organizarea jocurilor de șah, ce contribuie la dezvoltarea gândirii logice și strategice a tinerilor și a adolescenților;
14. Grupul de inițiativă civică ,,Visătorii” din c. Gangura, lider – Igor Dărănuță, mentor – Lilia Șchiopu, proiectul nr. 566 ,,Copilărie dulce păpădie !”, suma aprobată – 11 000 lei, pentru procurarea materialelor necesare amenajării gardului gimnaziului din localitate, cu implicarea tinerilor voluntari;
15. Grupul de inițiativă civică ,,Voluntarii din Ialoveni”, lider – Vasile Fotescu, proiectul nr. 567 ,,Centrul informațional de tineret”, suma aprobată – 6 000 lei, pentru organizarea atelierelor de instruire pentru tineri în domeniul voluntariatului, dezvoltării personale, ghidare în carieră și liderism;
16. Grupul de inițiativă civică ,,Scânteia” din c. Răzeni, lider – Mihaela Groian, mentor – Mariana Gureu, proiectul nr. 568 ,,Pasiune de moment, profesie de viitor”, suma aprobată – 10 000 lei, pentru achiziționarea unei mașini de brodat pentru cercul de croitorie din Răzeni, pentru ca beneficiarii să-și dezvolte noi abilități de lucru în domeniul croitoriei;
17. Grupul de inițiativă civică ,,Youth Klinic Avante” Ialoveni, lider – Alexandrina Balanuța, mentor – Lilia Dunai, proiectul nr. 569 ,,Confruntarea bullying-ului și cyberbullying-ului – drepturi, respect și egalitate în rândul tinerilor !”, suma aprobată – 13 000 lei, pentru dotarea cu echipamentul și materialele necesare desfășurării atelierelor de instruire pentru elevii din instituțiile de învățământ din localitățile raionului, în scopul prevenirii efectelor nocive ale bullying-ului asupra dezvoltării armonioase a tinerilor;
18. Consiliul local de tineret Văsieni, lider – Ecaterina Grigoraș, proiectul nr. 570 ,,Împreună spre succes !”, suma aprobată – 10 000 lei, pentru procurarea materialelor necesare amenajării spațiului destinat activităților consiliului local de tineret;
19. Grupul de inițiativă civică ,,Activiștii” din s. Hansca, lider – Marina Țăruș, mentor – Maria Levinte, proiectul nr. 571 ,,Sport for life !”, suma aprobată – 11 000 lei, pentru dotarea echipei de fotbal juniori cu inventar sportiv și accesorii, în scopul promovării fotbalului în rândul tinerei generații;
20. Grupul de inițiativă ,,Clubul tinerilor intelectuali” din s. Sociteni, lider – Ana-Maria Vutcariov, mentor – Alexandra Moldovanu, proiectul nr. 572 ,,Eu, tu și educația !”, suma aprobată – 4 500 lei, pentru procurarea materialelor necesare organizării diferitor concursuri și activități de petrecere a timpului liber pentru tinerii din localitate;
21. Consiliul local de tineret Molești, lider – Lena Cujba, mentor – Victoria Curocichin, proiectul nr. 573 ,,CLT Molești – cu și despre voluntari !”, suma aprobată – 6 000 lei, pentru procurarea materialelor necesare organizării atelierelor de instruire în domeniul voluntariatului, precum și activităților de petrecere a timpului liber al tinerilor;
22. Consiliul local de tineret Zîmbreni, lider – Vitalia Țurcan, mentor – Alexandra Pînzaru, proiectul nr. 574 ,,Fitness ZUNEA !”, suma aprobată – 7 500 lei, pentru achiziționarea inventarului sportiv necesar practicării gimnasticii aerobice și promovării stilului sănătos de viață în rândul tinerilor;
23. Grupul de inițiativă ,,Noi suntem schimbarea” din s. Puhoi, lider – Arina Catarău, mentori – Tatiana Soltan și Veronica Șarpe, proiectul nr. 575 ,,Natura – exemplu pentru cei mici !”, suma aprobată – 11 000 lei, pentru procurarea mobilierului stradal și a materialului săditor necesar amenajării terenului destinat activităților ludice și extracurriculare pentru elevi și adolescenți;
24. Grupul de inițiativă ,,Tineri pentru eternitate”, din s. Bardar, lider – Mariana Disculțu, mentori – Cristina Roșior și Valeria Oboroceanu, proiectul nr. 576 ,,Acum pentru posteritate”, suma aprobată – 11 000 lei, pentru organizarea alegerilor pentru reconstituirea consiliului local de tineret Bardar și procurarea mobilierului și a echipamentului necesar amenajării spațiului destinat activităților consiliului local de tineret.
Partenerii Programului ,,Fondul pentru Tineri Ialoveni”: administraţia raionului Ialoveni și Asociația Obștească ,,Eco-Răzeni” au invitat cele 24 de echipe de proiect să participe la Festivalul Raional al Tinerilor Activi, Ediţia a XII-a, care s-a desfășurat la 11 decembrie 2021, orele 11:00 – 15:00, în incinta Centrului de sprijinire a mediului de afaceri transfrontaliere – training, expoziţii şi simpozioane, loc pitoresc în pădurea Ruseştii Noi. În cadrul evenimentului grupurile de inițiativă civică, consiliile elevilor și consiliile locale de tineret au prezentat rezultatele performante ale celor 24 de proiecte din 15 localități ale raionului, implementate în Runda a XXIII – a de granturi mici pentru tineri, iar cele mai reușite proiecte, desigur, au fost premiate pentru merite deosebite!
Tinerilor activi, care participă şi investesc suficient de inteligent şi înţelept în dezvoltarea durabilă a localităţilor în care s-au născut și locuiesc, le dorim succese notabile şi-i asigurăm de susţinerea substanțială în implementarea proiectelor orientate spre impactul major în comunitate!
Pentru conformitate,
Victor Pletosu, specialist principal în domeniul politicilor de tineret, Aparatul Președintelui Raionului Ialoveni