Tinerii din raionul Ialoveni sînt invitaţi în echipa: Fondul pentru Tineri Ialoveni
Tinerii din raionul Ialoveni sînt invitaţi în echipa: Fondul pentru Tineri Ialoveni
Eşti tânăr, ambiţios, plin de iniţiative, vrei să faci schimbări în jurul tău? Iată o nouă provocare de a te implica şi a-ţi dezvolta personalitatea, prin care poţi câştiga încredere în propriile forţe, dobândi abilităţi de comunicare, negociere, administrare financiară şi de conducere.
Asociaţia obştească „Eco-Răzeni” şi Consiliul Raional Ialoveni îţi oferă şansa să faci parte din echipa:
FONDUL PENTRU TINERI IALOVENI
Cine poate aplica? Tinerii cu vârsta între 16 – 30 ani, care locuiesc în una dintre localităţile raionului Ialoveni.
Cum poţi deveni membru? Trimite o scrisoare de motivare (maximum o pagină) şi o scrisoare de susţinere până la data de 21 mai 2010 prin poştă la adresa: Consiliul Raional, Anticamera, or. Ialoveni, str. Alexandru cel Bun 33, MD 6801, cu menţiunea „Fondul pentru Tineri Ialoveni”; prin e-mail la: fondultinerilor@gmail.com sau prin fax la numărul: (268) 73325.
Scrisoarea de motivare trebuie să cuprindă informaţii despre: – datele personale (nume, prenume, data naşterii, studii, adresa, numărul de telefon la domiciliu şi mobil, e-mail); – activităţile extracurriculare şi comunitare în care eşti implicat; – unul din cele mai mari succese ale tale; – de ce ai vrea să participi la acest program?
Scrisoarea de susţinere trebuie: – să fie scrisă de o persoană adultă care cunoaşte bine activitatea ta (profesor, părinte, angajator); – să argumenteze candidatura ta de a participa la acest program; – să confirme intenţia şi disponibilitatea ta.
Pentru informaţii suplimentare nu ezita să ne contactezi la: Tel.: 0 268 95146 Mobil: 079 641 243 E-mail: fondultinerilor@gmail.com Persoană de contact: Sergiu Gurău.
Fondul pentru tineri Ialoveni va fi un grup de 11 tineri, selectaţi şi instruiţi, cunoscuţi ca “cei mai tineri bancheri din Ialoveni”, care vor constitui, promova şi administra transparent un fond special, destinat finanţării proiectelor iniţiate şi implementate de către tineri pentru dezvoltarea comunităţilor locale.